HU  RO  EN    +40 751 438 806 | emuksepsi@gmail.com

László Paulovics RETROSPECTIVE (1960/2018). 25 iulie 2018 – 24 august 2018.

László Paulovics RETROSPECTIVE (1960/2018). 25 iulie 2018 – 24 august 2018.

Gânduri despre arta lui LÁSZLÓ PAULOVICS

“Expoziția lui László Paulovics de la Centrul de Artă Transilvania oferă o mostră din activitatea de pictor și grafician a artistului, documentând accentele cele mai importante și relațiile dintre acestea în arta sa.

László Paulovics, pictor, grafician, scenograf, s-a născut în anul 1937 la Satu Mare, în 1985 a emigrat în Republica Federală Germania, unde a trăit și lucrat mai mult de douăzeci de ani. Din 1997 lucrează în Ungaria, la Szentendre în propriul său atelier. Trăiește în această lume cu o inimă profund simțitoare, dar cu o gândire logică, menținând și sporindu-și receptivitatea, capacitatea de sublimare, concentrația forțelor interioare.

Anul trecut, când artistul împlinise optzeci de ani, la Muzeul de Artă din Cluj-Napoca s-a realizat o expoziție sumativă, iar apoi, cu sprijinul Academiei de Artă din Ungaria, picturile și lucrările sale grafice au fost prezentate la Galeria Vigadó. Aceste expoziții nu au fost doar o retrospectivă, ci și o sinteză a creației sale.

Cariera de până acum a lui László Paulovics dovedește că avansează în mod consecvent în propriul său univers artistic, atingând noi și noi obiective, creând opere remarcabile, cunoscând tradiția milenară a picturii, dar relizând opere pătrunse de concepțiile, ideile sale specifice, individuale. Este caracteristic, în cazul său, că imaginația sa este activată de câte-o experiență sau de un motiv determinant și caută în mai multe variații soluția supremă. Dar nu este ispitit de propria performanță – dorește să ne ofere nouă cât mai mult din ființa sa!

La expoziția de la Sfântu Gheorghe regăsim o alăturare potrivită de tablouri pasionale formate din gesturi expresive, de compoziții figurale, de meditații lirice mai liniștite, portrete, desene în tuș și xilogravuri.
În pictura variată a lui László Paulovics alternează compozițiile figurale, abstracțiile lirice, pictura gesturilor, operele nonfigurative. În operele sale tradiția trece printr-un filtru individual. Uneori, în tablourile care au ca temă cum se rescrie, cum se încarcă cu conținut artistic experiența nemijlocită, prim-planul este cucerit de artistul mai fin, mai sensibil, atent la sufletul uman, la sentimente. Alteori putem observa o sensibilitate „creatoare de ordine”, atunci când creează armonie prin variația, jocul culorilor și formelor.

În tablourile sale figurale se folosește de intensitatea sentimentală a expresionismului (Bubuitorii), de saturația, puterea structurării câmpurilor de culoare. Are înclinația de a se juca cu granița fină dintre figurație și abstracție sau chiar cu tranziția organică dintre acestea. Tablourile sale figurale ne atrag atenția asupra relațiilor interumane, uneori comuniune, alteori înstrăinare, asupra stărilor emoționale. A găsit acel mod de reprezentare care este adecvat pentru perceperea gesturilor instinctive, a mișcărilor nesigure, orbecăinde, dar totuși clare, a încercărilor uneori naive de a lega relații (Cele trei Grații, Fete).

Abstracție lirică, suprarealism, decorativitate, eclectic, nonfigurație, coloritate – caut cuvintele potrivite pentru arta sa, dar niciunul nu este destul de exact.

Își adaptează ochiul la motiv, în timp ce disciplina tablourilor sale și focul profund al culorilor sale devin tot mai puternice. Contururile sunt perceptibile în mod precis, dar niciodată așa de mult încât suprafața să fie dominată de o structură anostă. Privindu-i tablourile, observăm inteligența senzorială fină cu care abordează tema și este evidentă intenția de exprimare a personalității, dar și exigența tematică-estetică.

Tablourile sale au două chipuri: aflăm ceva de la suprafață, dar ce este în spate? O idee și, pornind de la aceasta, aluzii, senzualitate, mister. Prin structura coloristică, prin sistemul culorilor strălucitoare creează un efect deosebit, vibrant. Parcă ne așteptăm că se va întâmpla ceva pe această suprafață. Evenimentele se supun dramaturgiei abstracte a sentimentelor și percepțiilor.

Privește cu ochii omului din secolul XXI panorama specifică, formată pe parcursul veacurilor a peisajelor și orășelelor transilvănene, maghiare și din străinătate. Caută experiența formelor și culorilor. Tablourile sale cu această tematică sunt exemple frumoase ale reacției spontane, dar nu pripite, ale redării experienței proaspete, dar filtrate în mod conștient (Copaci transilvăneni, Ceață în Munții Harghita).

Portretele lui László Paulovics merită o atenție aparte: prin tonurile coloritului, prin formularea unei compoziții unitare, uneori cu lejeritate amintind de Matisse, alteori prin conturul clar, plin de avânt, creează o neliniște dramatică (Lili, Fete).
Autoportretul, chiar și cel mai individual și intim, idealizează în mod inevitabil. Chiar dacă modelul este propria persoană, trebuie să se facă vizibil pentru ceilalți. Autoportretul: imaginea sinelui – este prezentarea ființei reale și celei dorite, celei existente și celei imaginare, celei fizico-biologice și celei psihice și morale. Chipul este omul însuși, ființa care poate fi recunoscută și identificată de cei din jurul ei. Consider că cel mai nou Autoportret al lui László Paulovics, realizat în anul 2018, este una dintre capodoperele sale. Conține tristețea amintirii, ironia amară a artistului înțelept. Tabloul radiază o căldură inedită din care percepem și o nostalgie foarte bine ascunsă.

Artistul urmărește o compoziție clară, utilizarea conștientă a culorilor. Însă această pictură nu este rece, în ciuda rigurozității raționale a compoziției, în tablouri sunt întotdeauna prezente stările de spirit, personalitatea sugestivă a pictorului. Tablourile sunt un amestec al culorilor și luminilor, al jocului armonic între moment și permanență.

Grafica, ca gen artistic, este cea mai adecvată pentru reprezentarea mesajelor profunde, subiective. În desenele în peniță și tuș, în linogravurile și xilogravurile lui László Paulovics apar cu putere expresivă simbolicul, realul și iraționalul.
Conținutul real este preluat de formularea vizuală iscusită. Obiectele, figurile sunt înzestrate cu sensuri secrete. Artistul este determinat să se exprime concis din punct de vedere tematic și formal, ca reprezentarea să fie substanțială și plină de caracter. Apelează la mijloacele evidențierii și omiterii, adică a abstracției artistice, astfel, încât intensifică mesajul senzorial-intelectual prin metafore vizuale.

În lucrările grafice realizate în anii șaizeci desființează granițele dintre dimensiuni pentru ca să poată reprezenta cât mai complet unitatea lumii materiale și spirituale. Prin întrepătrunderea liniilor verticale și orizontale și prin reprezentarea imobilității și a mișcării se creează un acord dinamic care tinde spre o egalizare armonică.

Cuvinte cheie ale lucrărilor grafice de mai târziu: caracter planificat care permite asociații libere, plasarea rafinată în sisteme de istorie a culturii și de simboluri, scrierea propriei istorii în limbaj vizual metaforic, senzualitate rafinată, real și ireal, mister logic, transcendental obscur…
Pentru mine apare și cum spunem ceva sau tăcem despre ceva, rebeliunea și umilința, în special la piesele seriei D 43 realizate în Germania.

Unul dintre motivele pentru care operele lui László Paulovics sunt vii este puterea credinței care radiază din ele. Nu este vorba de o vizualitate codificată în careva tradiție, deși în mai multe cazuri se ascund în graficile sale elemente ale mântuirii din iconografia catolică (Pieta, Săvârşitu-s-a…).
Tensiunea unui gest radiază forță dinamică împreună cu liniile de forță ale compoziției. Artistul este preocupat de momentul care poate fi imortalizat prin gest, de formularea substanțialului ascuns în spatele superficialului. De asemenea, el este capabil să facă perceptibile tranziția dintre efemer și etern, lejeritate și seriozitate, individual și general. Rezolvă problema reprezentării vizuale a temporalității și, strâns legată de aceasta, a mișcării și imobilității prin faptul că ne îndreaptă atenția de la aspectele formale la conținutul interior.

Am sentimentul că se străduiește în mod instinctiv ca pe calea frământării prin care trece în abordarea figurilor, motivelor, formelor, culorilor, să se creeze legătura dintre finit și infinit. El nu ilustrează, reproduce, descrie, ci reprezintă.

Convingerea mea sfântă este că artiștii plastici contemporani – fie aceștia maghiari, germani ori francezi – în acest spațiu și timp întortocheat, sub constrângerea intricilor, în golirea de sens și dispariția valorilor spirituale și metafizice, trebuie să prezinte o părticică de lume colorată, mesajul nostru mut, înghețat în litere, tablou, desen. Deoarece am fost aici, mai suntem aici, încercăm să ne ducem mai departe visurile artistice. Cu credință și umilință sincere.
Un artist nu poate avea altă menire, posibilitate, decât să ne ofere nouă, prin operele sale, propriile sentimente și mesaje. Asta face László Paulovics. Iar noi le primim mulțumindu-i.”

Szepes Hédi