HU  RO  EN    +40 751 438 806 | emuksepsi@gmail.com

Credință și Libertate, 17 noiembrie – 7 decembrie 2018.

Credință și Libertate, 17 noiembrie – 7 decembrie 2018.

Credință și libertate

Anul acesta aniversăm, proclamarea libertăţii religioase în Transilvania. Cu 450 de ani în urmă în perioada 6-13 ianuarie anul 1568 se întrunea Dieta de la Turda, care pentru prima dată în lume, aici în Transilvania, garanta prin lege libertatea conştiinţei religioase.
De la declararea acestei legi socotim și înființarea Biserici Unitariene.
Decizia Dietei de la Turda, este inedită și fără precedent în Europa acelor vremuri, predatând cu secole toate inițiativele legistlative similare.
În timp ce în celealte țări ale bătrânului continent, domnitorii, regii și oficialitățile clericale ale confesiilor dominante aveau tendiița să-și consolideze autoritatea și puterea, încarcerându-i sau chiar executându-i pe divergenți, conducătorii transilvăneni asigurau un mediu tolerant, ca prin urmare oricine să-și poată construi o viață și un destin după propria confesiune și conștiință religioasă.
Înțelepciunea de sorginte biblică, toleranța și dorința pacificatoare a legii adoptate cu patru secole și jumătate în urmă este un exemplu pentru noi toți, dar în același timp ne și îndeamnă, ca în vârtejul încercărilor noastre cotidiene să ne relaționăm la problematica credinței și a libertății cu o deschidere demnă de predecesorii noștrii.
Acesta este un imperativ cu atât mai accentuat cu cât observăm mai des, aproape zi cu zi, că manifestările credinței și al libertății tind să se îndepărteze unul de celălalt, sau chiar să se excludă reciproc. Credința adeseori este asociată cu noțiuni contrare ideii de libertate, cum ar fi intoleranța, fundamentalismul, dogmatismul, fanatismul, bigotismul. Iar pe de altă parte cu ideea libertății se asociează concepte ca ateismul, renegarea divinității, nihilismul, libertinismul etc.
Dorim să ne amintim de aniversarea acestui eveniment marcant, și simbolic pentru libertatea conștiinței religioase prin inermediul prezentei expoziții, astfel încât să încercăm să căutăm simultan cu ajutorul limbajului specific artelor vizuale conexiunile dintre aceste două valori universale, credința și libertatea.
Nu pot decât să sper că operele de artă prezentate cu ocazia acestei expoziții ne vor duce mai aproape de experiența credinței liber trăite și de descătușarea libertății prin credință.
Mulțumesc conducerii Centrului de Artă din Transilvania, că ne au sprijinit, și că prin artiștii pe care i-au invitat, am reușit împreună să realizăm această expoziție jubilară.

Kovács István, preot
directorul de afaceri publice al Biserici Unitariene Maghiare