HU  RO  EN    +40 751 438 806 | emuksepsi@gmail.com

Ütő Gusztáv

Ütő Gusztáv

Performativitate și specific local în lucrările lui Gusztáv Ütő

„Numai într-un mod omenesc,
cu trup și întrupați putem să ne
apropiem lumii.”
Erica Fischer-Lichte

Cuvântul rostit, la fel ca și cuvântul scris, este faptă. Arta de tip performance, la fel ca și pictura,
este o faptă. Are o greutate și o miză, operează prin puterea sa performativă, ne introduce în
străfundurile actului creator.
Expoziția personală de pictură a artistului Gusztáv Ütő 1 , ce are loc în Centrul de Artă
Transilvănean din Sfântu Gheorghe este una neobișnuită. Deși a absolvit secția de pictură între
1978-1982 la Facultatea de Arte Plastice „Ion Andreescu” din Cluj, artistul este cunoscut
publicului larg mai ales prin contribuția sa în domeniul artei de tip performance.
Majoritatea picturilor expuse în cadrul acestei expoziții sunt legate organic de performance-urile
sale realizate in diferite locații de pe mapamond, de-a lungul timpului. Condensând esența și
momentele dramatice ale acestor spectacole de tip performance, aceste picturi au același caracter
performativ ca și acțiunile care le-au inspirat și din care își trag seva.
Literatura de specialitate consideră că arta de tip performance își are originea în spectacolele de
teatru și ceremoniile rituale arhaice. Prin urmare, artistul de performance își asumă un rol
sacrificial și de făuritor de comunitate. Trecând de simpla reprezentare vizuală, în lucrările sale
accentul cade pe rolul de intermediator.Artistul își propune transmiterea unui sentiment și al unui
stil de viață care, depășind sfera personală, pătrunde în viața comunității: exercită un serviciu
public.

Trupul devine un mediu creator și de autoexprimare, expresia prezenței trăite.
Trupul, care în acest context devine un mediu creator și de autoexprimare, devine o contracție a
unei prezențe profunde, perceput de audiență ca un fir intermediar.
În contextul expoziției, suntem martori ai continuității organice a crezului artistic al lui Gusztáv
Ütő. Corporalitatea performance-ului este preluată și transformată printr-o abordare cu
pronunțată tentă personală: marea majoritate a lucrărilor expuse sunt autoportrete și portrete ale
membrilor de familie sau ale persoanelor cele mai apropiate ale artistului. Astfel, lucrările sale
constituie rezultatul unei atitudini profund subiective, sincere și directe.
În timp ce la începuturile artei de tip performance artiștii au simțit nevoia de a schimba modul de
exprimare, de a crea opere bazate pe contextul social, de a lărgi limitele fizice ale picturii și
limitele atitudinii, în momentul de față asistăm la o „trecere de frontieră” în sens invers, atât din
partea artiștilor, cât și din partea publicului. Arta performance-ului declarase operele statice,
precum pictura sau sculpura, artefacte. În schimb postmodernismul a dovedit că pictura nu este
numai artefact; din contră, pictura poate constitui un eveniment, un act performativ, la fel ca
performance-ul. Acestă nouă viziune implică o transformare a structurilor interpretative atât din
partea artiștilor, cât și din partea auditoriului, impulsionând artistul spre o continuă schimbare.
„Conștientizând posibilitățile actului creator, artistul trebuie să profite de oportunitățile acestei
libertăți. Să creeze nu doar pentru sine sau pentru atelierul său, ci întotdeauna să pătrundă în
miezul problemelor actuale” – spune Gusztáv Ütő. „Căutarea sinelui trebuie să fie întruchiparea
credibilității. Sunt credibil atunci când găsesc miza reală a momentului trăit.” În cazul lucrărilor
de față, putem fi martorii actului de auto-împlinire al acestor trăiri.
Pe lângă aceste aspecte – mărturisește Ütő – obligația artistului este să servească comunitatea în
care trăiește și în care s-a născut. În acest sens, putem afirma că elementele de bază a picturilor
sale sunt specifice locului său natal. Lucrările expuse sunt figurative, având caracter narativ și își
ating efectul monumental prin capturarea dramatică a momentului.
Elementele cel mai des întâlnite în aceste lucrări sunt folosite în sens simbolic, ele reprezentând
energiile universului, acele forțe primordiale, care ne duc dincolo de micile probleme ale vieții
cotidiene și ne deschid noile orizonturi ale existenței.
Spiritualitatea picturilor poartă în sine caracteristicile happeningurilor lui Ütő Gusztáv, tematica
celor două medii fiind aceeași: căutarea sinelui, reprezentarea specificului local și al
spiritualității transilvănene. Artistul operează cu elementele specifice culturii locale: Soarele,
Luna, stelele, focul, toate acestea simbolizând energiile vitale. Pe lângă acestea, un motiv vizual
ce a devenit recurent în pictura lui Gustav Ütő este scrierea runică secuiască, încât și semnătura
sa este construită din caligrafia runică. Semnele acestui scris arhaic sunt transformate în semne
vizuale, încât acestea se manifestă ca și elemente picturale, dând o direcție de interpretare
tablourilor.

La întrebarea mea, ce l-a determinat să picteze seria „Apariții cerești“, Gusztáv Ütő mi-a dat un
răspuns ferm și concis: căutarea și cercetare dimensiunilor de ordin superior, nevoia de trecere de
granițele cotidianului. Elementele seriei sunt dominate de culoarea albastră, care într-un mod
neintenționat îmi amintește de Yves Klein și de fotografia sa emblematică: „Leap into the Void”
(1960). Ce sugerează aceste imagini? Libertatea avântului înspre înălțimi sau libertatea saltului
existențial în neant?
Cheia interpretării ne este oferită de titlul seriei, care inversează direcția saltului, invitând astfel
la dialog cu Yves Klein și sugerând faptul că aceste lucrări nu implică vreun salt, ci proiectează
aspirația omului spre un nivel superior. Sintagma „Apariții cerești” indică posibilitatea și în
aceeași timp și necesitatea unui dialog, a unui contact interpersonal. Această aspirație ne este
relevată în multe dintre acțiunile artistului, dar și în lucrările pictate – de exemplu în lucrarea
intitulată: „Mai multe pene” (2016), în care penele operează în sens simbolic, ducându-ne cu
gândul la diafan, zbor, libertate. La legătura dintre cer și pământ.
Dacă percepem pictura ca un act performativ, în lucrările expuse se poate simți acea energie
invizibilă pe care opera de artă o exercită asupra privitorului. Își exercită influența prin forța sa
performativă nu numai la nivelul acțiunii, ci și în coloritul și semnificațiile obiectului. Scopul
picturilor nu este doar de a oferi experiența vizuală, ci și de a transmite tensiunea momentului pe
care artistul a experimentat-o în timpul pictării. Din acest motiv lucrările sale sunt personale,
cinstite, concise și se adresează într-un mod direct către privitor. Procesul creativ este foarte
accentuat în acestea, artistul le reconsideră în mod repetat, reflectă asupra lor în continuu,
introduce elemente noi și simte că nu atinge niciodată sfârșitul. Lasă libertate provocării operelor
și intră aventuros în acest dialog. Într-un dialog în care artistul, opera de artă și auditoriul se
modelează reciproc.
Una dintre trăsăturile decisive ale operei artistului este coloritul local. Cel mai bun exemplu este
tabloul intitulat: „Local versus Global”. În acest caz titlul vorbește de la sine, deoarece
posibilitățile de tematizare în perimetrul acestui concept sunt infinite: economie, politică, tradiție,
religie sau secularism.
Auzind sintagma „local versus global”, ne gândim în primul rând la organizarea globală a
economiei, la fluidizarea granițelor și la modalitățile în care arta și cultura se definesc în acest
mediu. Dacă există, într-adevăr, granițe sau cum își definește arta caracterul cosmopolit sau
provincial. Cum se raportează arta ardelenească la cea națională sau la scena internațională, în
contextul actual.
În viziunea postmodernă asupra lumii nu mai este o noutate faptul că relația dintre centru și
periferie se schimbă, centrul își pierde monopolul, iar periferia este astfel plasată într-o poziție
egală cu el. În acest caz sintagma poate fi interpretată literal: Ținutul Secuiesc, ca periferia
maghiară, devenind centrul zonei de frontieră .

Simbolurile care domină spațiul pictural sunt: fumul care urcă, penele. Acestea creează legătura
între cele două lumi, extinzând granițele interpretării, și ne dezvăluie dimensiunile unui ritual
religios. Astfel, aspectul spațial-geografic al perechii conceptelor local versus global se
transformă în aspect temporal: finit, infinit, sacru, profan.
Pictura intitulată: „Păsări suplimentare” (2016) continuă problematica lucrării „Local versus
Global”, făcând legătura între lumea onirică și viața de zi cu zi. Perna umplută cu pene, brodată
cu modele populare secuiești ne atrage atenția asupra problemelor actuale ale identității naționale
secuiești: este acesta încă/deja doar un vis sau o realitate? Compoziția frontală a autoportretului
ne sugerează o credință puternică, o atitudine fermă, optimism – viziunea artistului asupra vieții:
„Ceea ce nu este încă, dar va fi, aceea deja există”.